Fii tu

M-am uitat la un film. O trilogie, de fapt. Aveam nevoie de un no brainer să încerc să-mi fac capul să tacă. Escapism, dar uneori necesar. Nu contează filmul. A fost drăguț, și-a atins scopul, m-am distrat, am râs, am dansat puțin sub plapumă, mi-a dat ceva energie. Nicio capodoperă, asta-i clar. Dar nu asta mi-a dat imboldul să scriu. Trupa de fete din film arăta perfect. Se făcea că filmul promovează incluziunea și că are de toate. Dreduri, obezitate, fete scunde, asiatice, de culoare, gay, tot pachetul forțat, desigur, cu tot cu glumele aferente. Deci inclusive washing. Ce aveau în comun? Erau dichisite la perfecție în orice moment. Când se sculau, când se culcau, la duș, când se băteau cu pernele, când se certau, când fugeau de un incendiu, când plângeau, când pierdeau competiții, când se antrenau în copaci. Cum portretizează asta realitatea? Este asta realitatea?

Mi-a luat ani de zile să merg pe drumul autenticității, în special înțelegând cum frânturi patriarhale ne influențează viața în fiecare zi, fie că suntem femei, fie bărbați, în moduri complet diferite, desigur, dar în egală măsură dăunătoare. Gândesc așa zilnic și pun în aplicare. Mă străduiesc să nu fiu un produs al patriarhatului (ca și cum fix lupta asta nu mă face unul; te complaci sau lupți, tot îți influențează viața și îți consumă resursele) în fiecare zi și totuși, câteva ore de privit niște fete care cântă mi-au readus în cap niște gânduri pe care le credeam abandonate. Ia uite ce bine arată. Vreau și eu să arăt așa, mereu. Vreau să fiu admirată. Ce-i așa de greu? Mă coafez, mă machiez, mă îmbrac asortat și zâmbesc mereu. Am fost acolo, știu ce e atât de greu. Nu doar consumă resurse, le și epuizează. Când eram o păpușă în cutie în fiecare moment al zilei, nu aveam în cap altceva. M-am întrebat de multe ori cu mintea de acum, care erau interesele, pasiunile și gândurile mele atunci. Cine eram? Mi-a luat mult să recunosc că energia depusă în a arăta perfect mereu nu îmi lăsa spațiu mental pentru nimic altceva. Să te coafezi în fiecare zi, să te machiezi în fiecare zi, mult, nu așa, no make up make up, să-ți faci unghiile, să-ți pregătești ținute, bijuterii, accesorii, ocupă MULT timp. Apoi îți rebuie energie să nu cazi de pe pantofii cu toc în care îți arată picioarele atât de bine chiar dacă doare ca dracu. Să mergi la baie să te asiguri că nu s-a degradat ceva peste zi din masca ta foarte atent compusă. Să duci energia asta din cum arăți la cum te comporți. Să ai grijă ca ce zici să fie dezirabil, să zâmbești, să fii draguță, girlie, politicoasă.. Toate astea îți iau tot timpul. Toată energia. Tot potențialul. Eram o umbră (în timp ce eu mă credeam o rază de soare) frumos împachetată fără gânduri proprii. Acum am multe. Pe toate. Probabil că recuperez timpul în care nu aveam de nici unele.

Și totuși uite-mă aici urmărind un film de duzină gândindu-mă eu de ce nu mai fac asta? Eu de ce nu arăt așa mereu? Ca și cum ne-ar ține de cald în vreun fel. Ca și cum ne-ar face să ne simțim bine despre noi că arătăm bine (ce-o fi însemnând și asta) și suntem admirate și..atât. Ca și cum asta e norma. Ca și cum așa ne-am născut. Ca și cum așa ne-am trezit. Ca și cum așa murim. Ca și cum ăsta e sigurul lucru care contează. Sunt 100% de părere că fizicul este cea mai puțin impresionantă calitate pe care poți să o ai. Nici nu știu de ce ar fi o calitate având în vedere că ce e frumos pentru mine nu e frumos și pentru tine. Dar uite-ne aici, încojurate de social media, de poze perfecte, de conturi atent curatoriate, de filme și seriale în care toate lumea arată perfect în fiecare secundă. Influența pe care o exercită asta asupra creierului meu matur și setat pe niște principii feministe foarte departe de păpușa care eram cândva este suficientă încât să mă facă să îmi pun întrebări. Cum acționează influența asta la un creier de adolescentă? Dar de adolescent? De unde știi că poate să îți placă de o fată care arată așa cum ne trezim toate dimineața, dacă nu o vezi pe nicăieri? Ce vezi, aia vrei. Restul, sunt defecte.

Nu se machiază nimeni ca să se urățească. Dimpotrivă. Eyeliner ca să ai ochi de pisică (ciudate standarde everywhere), mascara ca să îți faci ochii mai mari, gel de sprâncene să le fixezi într-o poziție nefirească dar care să dea impresia de lifting al feței, contour ca să creeze umbre care să.. îți schimbe forma feței cu ceva mai (??) plăcut ochiului după nu știu ce statistici, vopsea de păr să nu cumva să se vadă că ești pe cale să expiri, placă pentru păr drept dacă ai păr creț sau drot pentru alternativă pentru că niciodată nu e bine cum ești, concealer să acoperi faptul că nu-ți spune nimeni să te odihnești că e esențial, dar nimeni nu trebuie să știe că nu dormi noaptea scrollând prin sute de poze cu filtre și modificări, atent studiate să te facă să te simți inadecvată. Asta e realitatea. Sigur că poți alege ce și pe cine urmărești. Este esențial pentru imaginea de sine și asupra lumii pe care vrei să o proiectezi. DAR când scapi, uite, la un film (ce-i drept, mai vechi, când aspectul era și mai shiny ca acum, parcă) vezi cum păpușile astea din film arată perfect și tu stai în pijama așteptând să-ți vină cheful să-ți speli părul. Ele de ce pot și tu nu? Nu mai zic de a duce retorica asta la mame care urmăresc alte mame cu case și rutine aparent perfecte când ele au vomă pe pantaloni și ar vrea doar 5 minute libere să facă un duș, dar le consumă urmărind conturi din astea perfecte, doar doar le-o spune și lor cineva cum să faci să ai viața scoasă din revistă. La fel când tu te întrebi dacă factura asta la gaz o să fie mai mică luna viitoare ca să îți planifici următoarea călătorie din an, una din mai multe, dar nu contează, nu-i destul pentru că urmărești conturi în care parcă toată lumea e plecată în fiecare secundă/zi/weekend în țări exotice. Tu de ce nu poți și ei da? Dar când ai lucrat o zi întreagă și ești epuizat, fizic sau psihic dar vii acasă și vezi că nu, încă, nici vasele nici rufele nu sar singure în mașinile de spălat, nici înapoi în dulapuri și nici aragazul încă nu face mâncare singur singurel. Și nici nu strânge după ce ai gătit. Dar sigur, dacă alții au timp într-o zi să aibă rutină de skincare, haircare, băut smoothies dimineața, mers la sală, expunere la soare, numai cu spf, desigur, ordine, gătit, mealprep, atins necesarul de proteină, curat, citit, terapie, 10k de pași, lucrat, cursuri, hobbyuri, programări la masaj, journaling, toate cu zâmbetul pe față și cu minim 8 ore de somn pe noapte, tu de ce nu ai avea? Tu de ce nu ești în stare? Tu de ce nu te străduiești mai mult? Tu de ce nu încerci și mai mult? De ce nu depui efort?

Greu, tare greu să navighezi prin viață în societatea actuală și să fii atât de rebelă încât să nu vrei să atingi așteptările nimănui altcuiva decât pe cele ale tale. Să fii tu. Să fii mulțumită. Să fii recunoscătoare. Zilnic. Să dormi împăcată cu tine. Să îți placă de tine. Greu, spre imposibil, dar nu imposibil. Nu știu cine a spus-o, dar îmi place și urmăresc ce trebuie în așa fel încât să mă întâlnesc des cu vorba asta: într-o lume în care ți se spune constant cine să fii, a fi tu e un act de curaj. Am un grad de toleranță la risc scăzut în general, dar cu asta, încerc să fiu curajoasă în fiecare zi.